Jurnal din mansarda

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Jurnalul meu


Am reuşit cu ajutorul unui coleg de la IT să-mi resuscitez blogul. Când încercam să intru pe blog  mă direcţiona către un spam şi cum eu nu sunt pricepută în ale informaticii nu am realizat multă vreme ce problemă este aici.  Acum nu mai am  motive să nu postez, dimpotrivă  am  multe  subiecte în cap, sper să am şi inspiraţie să le scriu. Deocamdată încep cu ceva uşor şi clasic, adică Jurnalul.

 Pentru astăzi (data/ora)... Sâmbătă 13 decembrie 2014/ora  10,30, doar 12 zile până la Crăciun
Afară ... este soare, soare, soare, dar friguţ si bate  tare vântul.

Mă gândesc ... la ultimele 2 zile de concediu pe anul 2014 pe care le mai am şi când să le iau: înainte de Crăciun (aşa aş reuşi să termin tot ce mi-am propus fără stres) sau între Crăciun şi Revelion (atunci m-aş odihni).
Invăţ... că există rezolvare  pentru orice, dar cu multă răbdare şi credinţă
Sunt recunoscătoare pentru .... ceea ce am acum: linişte. 
Din bucătărie ... ciorbă de peşte, pulpă de curcan la cuptor, prăjituri şi turtă dulce pentru sărbători
Cu ce sunt imbrăcată ... colanţi turcoaz, bluză de trening crem şi şorţ cu floricele
Citesc ... Bridget Jones Diary în engleză
  
Ceea ce aştept (sper) ...  să avem zăpadă de Crăciun, chiar şi prognoza meteo arată asta
Ce mai meşteresc ...  multe, multe, majoritatea cadouri. Dacă reuşesc să împrumut un aparat de fotografiat  vă arăt şi vouă.
 
Ascult ... o discuţie tată-fiică despre cum gândesc bărbaţii in care se râde şi se aude des: " Hai, măi tati!" 
 
În casă ...   este curaţenie, ieri când m-am intors de la serviciu am găsit casa bec, mi-au făcut ai mei o surpriză, aşa că împodobim bradul, e devreme ştiu, dar vrem să ne bucurăm cât mai mult de atmosfera de sărbătoare

Unul dintre lucrurile mele preferate ... luminiţele din brad, de la geamuri, de pe case, din oraş......
 
Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:  

sursa Pinterest


 

Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcoduşa.
Multumesc pentru vizită, Dana.


3 comentarii: