Jurnal din mansarda

miercuri, 5 februarie 2014

Supă de inel de pui

      Suntem la masă eu, Claudiu şi Andrada, soţul meu e plecat departe în delegaţie. Vorbim despre programul zilei de mâine să mergem la film, sa mâncăm ceva  nesănătos de la KFC, să ne uitam prin magazine. Cand aude de magazine Claudiu începe sa protesteze ca orice bărbat: 'Nu vreau să mergem in magazinele mari, iar o să mă plictisesc!' Bine, schimbăm puţin planul unii merg la film, unii merg în magazine şi mancam o perioada in liniste.
         Deodată Claudiu zice: 'Îmi place  mult supa de inel de pui, să mai faci!'
        Mă uit în farfurie si văd o supă cu ceva înaripată si tăieţei laţi, inelul la mine nu se arată. Mă uit  la el in farfurie şi-l intreb de inel, de unde l-a scos?
         'Te-am auzit mai devreme când vorbeai cu Mela la telefon şi-i spuneai că o să ne faci o supa din inel de pui si chiar eram curios cum o să fie?'
          Mă gândesc puţin şi încerc să reconstitui convorbirea telefonică cu soră-mea si încep sa râd pentru că  apare declicul: inelul de pui era de fapt........... medalion de curcan.
          Îi explic despre ce e vorba,  supărat pentru ca am râs de el imi spune:' E acelaşi lucru puiul si curcanul sunt păsări, inelul şi medalionul sunt bijuterii, nu e nici o diferenţă intre inel de pui si medalion de curcan'. Logică de bărbat.

Va mulţumesc pentru vizită,Dana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu