Jurnal din mansarda

miercuri, 3 noiembrie 2010

Deşeuri reciclabile....

Săptămâna trecută am găsit pe tomberoonele de gunoi  nişte saci galbeni şi albaştri , un bileţel în care se explica  fiecare sac pentru ce fel de deşeuri este si bineînţeles  motivele pentru care ar trebui să sortăm gunoiul: 'O tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci şi o tona de plastic reciclat economiseşte 1,8 tone petrol!'
Toate bune şi frumoase până aici.
Miercurea este ziua de ridicare a gunoiului , de fapt a deşeurilor reciclabile, conform noului program. Eu, ca de altfel toţi vecinii care şi-au  făcut cu responsabilitate temele, am scos sacii la stradă. A venit o maşina de gunoi şi stupoare au aruncat în aceeaşi maşină şi conţinutul sacilor cu hârtie şi pe cei cu pet-uri, plastic.....
Cineva i-a întrebat pe gunoieri de ce fac aşa şi au răspuns că nu trebuie să ne facem griji că la groapă e cineva care sortează conţinutul maşinii. Deci ne luptăm cu morile de vănt......
Ca să nu vă mai spun că până să vină gunoierii aveam mustrări de conştiinţă că nu am decupat capacul de plastic de la cutiile de lapte.....

x.o.x.o. Dana

Later edit: Hobby grădină a venit cu nişte clarificări  vis a vis de postarea mea, aşa că până la urmă acestă sortare selectivă nu e în zadar, lucru care mă bucură foarte mult.

Un comentariu:

  1. Nu te lupti cu morile de vant, nici eu nu am inteles din prima, insa nu este chiar in zadar, pentru ca macar acele deseuri vor fi reciclate, chiar daca se transporta amestecat. E drept, pare fara rost selectarea in momentul de fata dar in viitor sunt convins ca se va schimba acest lucru. Vezi ca am scris despre asta la mine, dar pentru ca blogspot nu permite trackback, iti las linkul: http://hobbygradina.ro/2010/11/04/colectarea-selectiva-in-romania-da-se-poate/

    RăspundețiȘtergere