Jurnal din mansarda

miercuri, 20 mai 2015

Plimbarea de după-amiază

Din ianuarie când am început cura de slăbire (am slăbit până la sfârșitul lui martie 6 kg, am întrerupt, nu m-am îngrășat, însă aș vrea să o  reîncep să mai slăbesc vreo 8 kg), nu am ajuns la sala de sport cum mi-am propus, dar am ieșit în fiecare zi cu câinele la plimbare, am făcut în jur de 3-4 km în funcție de traseul ales. În zilele ploioase mergem până la lac pentru că e drum asfaltat, când e soare și uscat mergem peste drum , pe câmp. 

După ce traversăm îmi sar în ochi macii de pe șanț care au scăpat ca prin minune de tuns. Mă opresc, îi admir și mă minunez cât sunt de mari și roșii (în spatele meu Andrada chicotește și îmi aruncă replici ironice),  le fac câteva poze și îmi propun ca la întoarcere să culeg câțiva pentru acasă. 

 





Intrăm pe câmp și constatăm amândouă că a mai crescut grâul, spicele sunt mai lungi și parcă încep să-ți schimbe culoarea. Îmi pare rău că nu am filmat unduirile grâului, când ne uitam în zare aveam impresia că suntem în fața unei mări verzi cu valuri scurte și calme.

Jurnal din mansardă

Începem plimbarea propriu-zisă, îi dau drumul câinelui din lesă, care face fericită câteva ture în jurul nostru și apoi pleacă în viteză ațâțată de mirosurile de pe câmp. Îi urmez  exemplul și fac și eu câțiva pași în ritm mai alert, adică încerc să alerg, dar după câțiva zeci de metri obosesc, respir greu, mă dor mușchii de la picioare și mă opresc oferindu-mi scuza că am venit să mă relaxez, nu să-mi iasă sufletul.

Jurnal din mansardă

Așa că găsesc altceva mai distractiv de făcut în afara alergării, un selfie umbrelor noastre.

Jurnal din mansardă

Îi fac o poză și câinelui (e de fapt o ea, dar nu-mi vine să-i zic cățea), chiar dacă  nu o interesează și nu răspunde la fluierăturile și strigătele mele pentru a o face atentă să se uite spre noi.

Jurnal din mansardă

Fotografiem și un vultur care dă sau ne dă tîrcoale, apoi o luăm agale la pas și începem să povestim, să ne sfătuim, să râdem, să cântăm, să ne ciodănim, să ne contrazicem în funcție de subiectul ales în ziua respectivă.
Uneori avem parte de surprize : apare câte un iepuraș pe care Nikey îl aleargă de fiecare dată chiar dacă are șanse 0 să-l prindă, sau vedem căprioare după care Nickey țopăie în același ritm și stil sau ne trezim cu fazanii care zboară pe lângă noi și care ne sperie  de fiecare dată.

Jurnal din mansardă


Mulțumesc pentru vizită, Dana.

vineri, 15 mai 2015

Jurnal de femeie simplă


                                                  (*) Jurnalul meu din mansardă nr.10 


♥ Pentru astăzi (data/ora)...  Vineri, 14.05.2015

♥Afară ...  acum este soare, destul de răcoare, dacă e să mă iau după prognoza meteo și după norii care se văd în depărtare cred că vom avea un weekend ploios

♥Mă gândesc ... că în ultimii 2 ani aici la Oradea verile au venit din ce în ce mai greu adică spre sfârșitul lui mai, au fost capricioase și scurte. Anul ăsta este cam la fel.

♥Învăţ... oooooffff, încă învăț să nu-mi mai complic viața cu lucruri inutile
    
♥Sunt recunoscătoare pentru .... că soțul meu și-a rezolvat problema cu serviciul

♥Din bucătărie ... o ciorbă de  fasole cu scăricică, cartofi noi la cuptor cu rozmarin și salată de primăvară 

♥Ce mi-ar plăcea să port ... și am să încep astăzi:
Sursa:www.garnstudio.com


♥Citesc ... puțin si foarte rar

♥Ceea ce aştept (sper) ... să nu plouă sâmbătă să pot merge în pădure la cules de flori de salcâm și soc pentru dulceață și socată.

♥Ce mai meşteresc ...  am început săptămâna trecută o geantă croșetată pe care am desfăcut-o de trei ori și pe care am abandonat-o, azi încep un cardigan pentru mine, sper să nu aibă aceeași soartă ca geanta.


♥Ascult ... cum cîntă un cuc.

♥În casă ... dezastru după părerea mea, o casă locuită după părerea copiilor și a soțului. După amiază vreau să fac o parte din curățenie, să am mai mult timp liber sâmbătă și duminică.

♥Unul dintre lucrurile mele preferate ... parfait-ul de căpșuni ....în curând

♥Azi: eu și colegii i-am făcut o farsă șefului nostru. Acum câteva zile  l-am întrebat ce zi este marți sau miercuri(era miercuri) și el mi-a răspuns în glumă că este joi. Ieri l-am întrebat iarăși ce zi este și mi-a răspuns că este vineri, doar cu o zi înainte spusese joi.... Azi dimineață ne-am strâns în birou, am avut o mică ședință, am închis monitoarele calculatoarelor și am plecat toți din birou la locul de fumat. Un alt coleg a mers la șeful nostru și l-a anunțat că nu știe ce se intâmplă,  la Relații cu Clienții nu este nimeni poveste susținută și de doamna care face curățenie. În timp ce noi așteptam, chicoteam și făceam supoziții despre cum o să fie primită glumița noastră, îi sună telefonul colegei mele. Apelant: șeful... calm ca de obicei o întreabă unde este, iar ea la fel de senină îi răspunde că  este în pat se bucură de weekend, dar ce-i cu el de e așa matinal sâmbăta. După un scurt dialog între cei doi: că e vineri, nu sâmbătă, ne îndreptăm spre birou și strigăm: Surprize!!!!! 1-0 pentru noi.


♥Săptămâna care a trecut: am fost leneșă   

♥Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii: pe lângă casă

♥Săptămâna viitoare: cred că una obișnuită

♥Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:
Pinterest


Jurnalul a fost adus în blogosferă de Corcodusa.
Mulțumesc pentru vizită, Dana.

vineri, 17 aprilie 2015

Jurnalul unei femei simple


                                                  (*) Jurnalul meu din mansardă nr.9 


♥ Pentru astăzi (data/ora)...  Vineri, 17.04.2015

♥Afară ...  bate vântul tare , s-a înnorat puțin, parcă vine furtuna, dar cred că e cam devreme(mă refer la anotimp) pentru așa ceva

♥Mă gândesc ... la o surpriză 

♥Învăţ... de fapt aș vrea să învăț să tricotez modele mai complicate nu numai un ochi pe față, un ochi pe dos...
    
♥Sunt recunoscătoare pentru .... că pot să dăruiesc

♥Din bucătărie ...   mâncare de urzici și mămăligă făcute de mama, au mâncat și copii și le-a plăcut și o tocăniță de vițel

♥Ce mi-ar plăcea să port ... și să știu să fac:
Pinterest

♥Citesc ... bloguri

♥Ceea ce aştept (sper) ... să scăpăm de o datorie ca să ne putem face planuri de vacanță

♥Ce mai meşteresc ...  am o mie de idei și nu știu de ce să mă apuc, în weekend termin fața de pernă cu trandafiri e musai

♥Ascult ... televizorul

♥În casă ... am început de alaltăieri să intru în dulapuri și sertare, îmi aloc cam 15 minute pentru un dulap/ sertar și merge foarte bine

♥Unul dintre lucrurile mele preferate ... tricourile marinărești

♥Azi: e sărbătoare: program de voie

♥Săptămâna care a trecut:   am avut sărbători liniștite în familie, de marți a venit și mama la noi, știți deja că pentru mine înseamnă pauză de bucătăreală

♥Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii: sâmbătă o zi de naștere, duminică o ieșire ca fetele: eu, soră-mea, mama și Andrada

♥Săptămâna viitoare: era să scriu fără planuri, dar mi-am adus aminte că de joi  până duminică mergem la Bucureeeeeeeeeeești(abia aștept), am să revin cu amănunte

♥Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:

Pinterest

Jurnalul a fost adus în blogosferă de Corcodusa.
Mulțumesc pentru vizită, Dana.

joi, 16 aprilie 2015

Cheesecake cu zmeură

Cheesecake cu zmeură sau alte fructe

După cum am promis revin pe blog cu rețeta de cheesecake care se face foarte ușor și este deliciosă.
 În weekend am să refac tortul de bezea, am să fac poze la fiecare pas și am să pun și această rețetă.

Jurnal din mansardă
BLAT

200 g biscuiți digestivi
2-3 linguri zahăr
100 g unt topit

Biscuiții mărunțiți se amestecă cu zahărul și untul, se întinde foarte bine pe fundul tăvii, se lasă la cuptor 5-7 minute, după care se lasă să se răcească puțin

CREMA

600-700 g crema de brânză cu smântână (Philadelphia sau Ceva fin de la Delaco)
1 cutie smântână pentru gătit (200 ml)
1 cană zahăr
3 linguri cu vârf făină
3 ouă

Ingredientele se amestecă, se toarnă peste blatul puțin răcit, apoi se lasă la cuptor până se încheagă compoziția.

JELEUL

1. 1 ceașcă dulceață de fructe de pădure sau alte fructe împreună cu 1/2 plic gelatină se amestecă și se pune peste tarta răcită.

2. 1 pungă fructe congelate sau 1/2 kg fructe  proaspete (zmeură, fructe de pădure, căpșuni) se pun pe foc cu câteva linguri de zahăr(după gust) până  dau într-un clocot, se adaugă 1/2 plic gelatină și se pune peste tartă.

Poftă bună!

Mulțumesc pentru vizită, Dana.

miercuri, 15 aprilie 2015

Bucuriile săptămânii!

Hristos a înviat!
 Au trecut  sărbătorile  de Paște cu liniște și soare exact așa cum mi-am dorit. Duminică am mâncat puțin cam mult față de cum mâncam de obicei, am exagerat cu dulciurile(am încercat rețete noi și am fost curioasă să văd cum au  ieșit),  iar seara la culcare am simțit lucrul ăsta, dar între timp mi-am revenit și acum sunt în formă maximă.
Am uitat să imortalizez bucuriile mai importante - joaca din curte, plimbările la lac și prin pădure, dar am reușit să fac câteva poze prăjiturilor și în casă.

Iepurași din aluat de cozonac
Jurnal din mansardă
Pasca cu brânză și stafide
Jurnal din mansardă
Cheessecake cu zmeură (am să vă dau rețeta este extraordinară)
Jurnal din mansardă
Tortul din bezea cu cremă de ness - chiar dacă aspectul nu e prea apetisant, a fost foarte lăudat și s-a mâncat până la ultima bucățică
Jurnal din mansardă
Pe masa de Paște
Jurnal din mansardă

Jurnal din mansardă
Decorațiuni în casă
Jurnal din mansardă


Narcise  din grădina mea, din bulbi de la mamaia  care va împlini în curând 94 de ani.
Jurnal din mansardă



Jurnal din mansardă
Jurnalul a fost preluat de la Ana.

Mulțumesc pentru vizită, Dana.

vineri, 10 aprilie 2015

Jurnal de femeie simplă


                                                  (*) Jurnalul meu din mansardă nr.8 


♥ Pentru astăzi (data/ora)...  Vineri, 10.04.2015

♥Afară ... soare, senin si se anunță temperaturi apropiate de 20 de grade, vreme ideală pentru șmotruială sau plimbare 

♥Mă gândesc ... că voi avea două zile aglomerate, dar sunt liniștită și încrezătoare că vor ieși toate așa cum îmi doresc

♥Învăţ...  să fac tortul mamei prietenei mele: Tort cu blat din bezea și cremă de ness, tortul care-mi aduce cu el multe amintiri din adoleșcență. 
    
♥Sunt recunoscătoare pentru .... liniștea pe care o simt

♥Din bucătărie ...   deocamdată blaturi de tort din bezea și ouă roșii(de fapt toate culorile) Îmi propusesem să le fac doar roșii cu frunzulițe și floricele, dar când am fost la cumpărături am uitat și am cumpărat vopsele colorate 
♥Ce mi-ar plăcea să port ...  croșetat sau tricotat
Pinterest

♥Citesc ... rețete


♥Ceea ce aştept (sper) ... să rezolve soțul meu ceva legat de serviciu

♥Ce mai meşteresc ...  multe în bucătărie, tot un fel de meșterit este, nu-i asa?


♥Ascult ... păsărele și glasuri de copii în vacanță

♥În casă ... muuuuulte flori, mult soare, perdele de pus la geamuri și alte mărunțișuri care se vor rezolva  și cu ajutorul unor copii puși pe treabă  

♥Unul dintre lucrurile mele preferate ... diminețile în zilele de sărbătoare

♥Azi: îmi doresc să merg la Biserică

♥Săptămâna care a trecut:   alergătură prin magazine și piață, treburi casnice, lista cu meniul de sărbătoare

♥Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii: la fel ca majoritatea românilor: mergem la Înviere, masa de Paște în familie  

♥Săptămâna viitoare: luni și marți nu lucrez

♥Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtășesc:  pe masa de Paște anul trecut

Jurnal din mansardă
Jurnalul a fost adus în blogosferă de  Corcodușa.

Vă urez  sărbători fericite și liniștite alături de cei dragi!

Mulțumesc pentru vizită, Dana!

duminică, 5 aprilie 2015

Bucuriile saptamanii!

Chiar daca  in perioada asta am suferit de lene cronica si lipsa de chef,  pana la urma soarele si zilele mai lungi m-au ajutat sa ies incet, incet din starea asta si sa ma apuc de treaba serios, chiar si aici pe blog.
Pentru ca e sfarsit de saptamana vorbim despre lucruri frumoase si mici bucurii, nu-i asa?

1.Ornamentul pentru usa, facut de mine si cu care ma laud acum
Jurnal din mansarda

Jurnal din mansarda

2.Iepurasi si Oua de Paste in casa si la geam


Jurnal din mansarda

Jurnal din mansarda



Jurnal din mansarda
3.Flori in gradina

Jurnal din mansarda

Jurnal din mansarda

Jurnal din mansarda


Jurnal din mansarda

Jurnal din mansarda



4.Stevie culeasa de pe camp
Jurnal din mansarda

jurnal din mansarda


5. Chiar daca e pe locul cinci nu este ultimul: suportul de crosete facut de Catrinel -Soricel pe care nu-l pot descrie  decat ca este  perfect pentru mine. Broderiile sunt minunate, Catrinel are maini de aur.






Ideea este preluata de la Ana.

Va multumesc pentru vizita, Dana!